Cea mai titrată echipă românească împlineşte astăzi 64 de ani » Steaua: mărire şi decadenţă

Naşterea Stelei nu a fost una uşoară, însă echipa cu cele mai multe trofee interne din istoria fotbalului românesc şi-a creat propriul ei drum şi a trecut peste toate obstacolele întâlnite în cale.

Steaua Bucureşti

Începutul
Formaţia bucureşteană Carmen a fost exclusă din prima divizie din cauza ideologiei politice a patronului, industriaşul Mociorniţă, iar locul liber lăsat de aceasta a fost ocupat de echipa Armatei.

Pentru “militari” a fost un start greu, pentru că aventura către care au pornit era una inedită. O misiune care părea ingrată, dar care trebuia îndeplinită. Deşi încheiate la egalitate, scor 0-0, primele două partide au reprezentat practic două victorii pentru fotbalul stelist, însă imediat au urmat şi duşurile reci: înfrângeri fără drept de apel la Timişoara, 1-7, şi Arad, 0-7, contra unor formaţii ce au terminat sezonul pe primele două poziţii ale clasamentului.

Prima echipă din istoria Stelei: Lăzăreanu – Panait, Cernea – Jivan, Taborsky, Mark – Nanciu, Tâlmaciu, Bernhardt, Fl. Marinescu, Gh. Popescu. Antrenor: Coloman Braun-Bogdan.

Primele bucurii
Mentalitatea de învingător a fost inoculată fotbaliştilor încă de la început, astfel că echipa Armatei a reuşit să evite retrogradarea în liga secundă după un baraj de pomină disputat pe stadionul “Giuleşti” din Capitală.

Reuşita a dat încredere fotbaliştilor, care au izbutit în doar al doilea an de existenţă al clubului să câştige primul trofeu din istorie: Cupa României. O finală memorabilă, dar câştigată cu emoţii. “«Miracolul» s-a numit ambiţie, dragoste faţă de clubul unde “născuserăm” ca fotbalişti”, au fost vorbele lui Piţi Apolzan, căpitanul legendar al Casei Centrale a Armatei, fotbalist venit la gruparea roş-albastră de la Rapid.

Echipa care a cucerit primul trofeu: Tr. Ionescu – Al. Apolzan, A. Androvici, Şt. Rodeanu – Şt. Balint, Şt. Onisie – A. Fernbach Ferenczi, G Serfozo, A. Frentz, N. Drăgan, P. Moldoveanu. Antrenor: Colea Vâlcov.

Tradiţionala Cupă
Cupa a revenit Stelei şi în anul următor, iar peste încă un sezon a venit primul event din istoria clubului. Pe lîngă deja tradiţionala Cupă, “roş-albaştrii” au făcut cunoştinţă cu cel mai preţios trofeu intern: cel de campion. Au repetat isprava şi peste un an, au mai luat un titlu naţional în 1953, astfel că după şase ani şi jumătate de la înfiinţare, palmaresul clubului număra trei titluri de campioni şi patru cupe.

Primul meci în nocturnă
Consacrarea deplină a fotbaliştilor “militari” a venit în anul 1956. După ce a trecut fără emoţii de Dinamo şi ŢSKA Moscova, celebra echipă engleză Luton Town a venit în turneu şi la Bucureşti. A învins cu 2-1 pe Dinamo, însă s-a lovit de redutabila formaţie pregătită de Ilie Savu, care a învins-o cu un neverosimil 5-1. Jocul splendid practicat de “militari” i-a încîntat pe învinşi, însuşi preşedintele grupării engleze, P.G. Mitchell invitându-i pe români la un turneu în Anglia, pe final de an. Trei meciuri excelente făcute de C.C.A. (1-1 cu Arsenal – primul meci disputat de “roş-albaştri” la lumina reflectoarelor, 3-3 cu Sheffield şi 4-3 cu Luton Town), dar şi o partidă de care nimeni nu a vrut să îşi mai aducă aminte: 0-5 cu Wolverhampton, meci în care steliştii, epuizaţi după cele trei jocuri, au incriminat şi un arbitraj scandalos.

Debutul european
Fiind din nou campioana României, C.C.A. a primit dreptul de a juca în Cupa Campionilor Europeni în sezonul următor. Aici a dat piept cu Borussia Dortmund, pe care a întâlnit-o de trei ori într-o lună. 2-4 la Dortmund şi 3-1 la Bucureşti, iar învingătoarea a fost stabilită într-un meci de baraj disputat la Bologna. S-au impus nemţii cu 3-1, dar românii au impresionat din nou Europa. Interesant este faptul că primul portar al echipei într-un meci din cupele europene a fost un jucător de la echipa de volei a clubului sportiv, Titus Boroş. Acesta suplinea absenţele celebrilor Costică Toma şi Ion Voinescu.

Prima echipă europeană a Stelei: T. Boroş – V. Zavoda II, C. Dragomirescu, V. Dumitrescu – Şt. Onisie, T. Bone – Gh. Cacoveanu, Gh. Constantin, I. Alecsandrescu, Fr. Zavoda I, N. Tătaru I. Antrenor: Ilie Savu.

“Steaua” şi “Ghencea”
Anii ’60 au adus trecerea de la “Casa Centrală a Armatei” la “Steaua”, nume care a devenit mai apoi cunoscut în toată lumea. Rezultatele deceniului: două titluri de campioană şi cinci Cupe.

În debutul deceniului următor Steaua o elimină pe FC Barcelona din Cupa Cupelor, după două victorii. În 1974, echipa se stabileşte în Ghencea, locul în care “roş-albaştrii” au cunoscut cele mai mari satisfacţii din istoria clubului. Inaugurarea stadionului se face cu un amical în faţa lui OFK Belgrad, încheiat la egalitate, scor 2-2. Încă două titluri şi trei Cupe se adaugă în palmares. De menţionat şi faptul că cea mai categorică victorie a Stelei în cupele europene a venit la finalul anilor ’70, 6-0 cu elveţienii de la Young Boys Berna.

Cucerirea Europei
Anii ’80 au reprezentat, fără echivoc, cea mai glorioasă epocă din istoria Stelei. Pe lângă cele 9 trofee intene (5 titluri şi 4 Cupe), echipa a cucerit două trofee europene, performanţe neegalate în fotbalul românesc. 7 mai 1986 este data la care Steaua a triumfat în cea mai importantă competiţie europene intercluburi, cucerind Cupa Campionilor Europeni în faţa spaniolilor de la FC Barcelona, după ce trecuseră în prealabil de Vejle BK (Danemarca), Honved Budapesta (Ungaria), Kuusysi Lahti (Finlanda) şi Anderlecht Bruxelles (Belgia). Deşi au ratat Cupa Intercontinentală, 0-1 cu River Plate, steliştii au ridicat deasupra capetelor Supercupa Europei, cucerită în faţa lui Dinamo Kiev, graţie golului reuşit de Gică Hagi. Au mai urmat o semifinală şi o finală de Cupa Campionilor, ultima pierdută în faţa lui AC Milan, scor 0-4, pe 24 mai 1989. Steliştii au avut în anii ’80 şi o perioadă de invincibilitate de 104 partide, performanţă de care fotbaliştii roş-albaştri au aflat abia peste ani.

De neoprit
“Militarii” au făcut legea în România şi după Revoluţie, cele şase titluri consecutive, cele patru Cupe şi cele trei Supercupe stând mărturie. “Roş-albaştrii” au fost primii care au izbutit să ajungă în grupele Ligii Campionilor, performanţă atinsă mult mai târziu şi de CFR Cluj şi Unirea Urziceni, ambele formaţii fiind admise direct, fără a disputa meciuri de calificare. Al 20-lea titlu de campioană a fost adjudecat de Steaua în urmă cu fix 14 ani, atunci când clubul împlinea o jumătate de secol de existenţă. La finalul anilor ’90 echipa de fotbal se desprinde de clubul sportiv, devenind apoi societate comercială.

Mărire şi decadenţă
Venit alături de echipă în 1999, Gigi Becali preia controlul asupra clubului în 2003, iar peste doi ani Steaua cucereşte titlul, având şi un lung parcurs european în Cupa UEFA. În 2006 echipa cîştigă din nou campionatul şi atinge semifinala Cupei UEFA, fiind la un pas de ultimul act al competiţiei. A cincea Supercupă a poposit şi ea în vitrina clubului în vara lui 2006.

Au urmat ani de frământări, dar în care Steaua a reprezentat singura prezenţă constantă în cupele europene. În ultimele trei ediţii de campionat, echipa nu a prins podiumul, însă a reuşit la mustaţă calificarea în Europa. La finalul unui sezon în care pe banca “roş-albaştrilor” au stat nu mai puţin de 7 tehnicieni, echipa din Ghencea a reuşit să îşi adjudece după cinci ani un nou trofeu: Cupa României, învingând-o în finală pe Dinamo cu 2-1.

51 de trofee a cîştigat Steaua în cei 64 de ani de existenţă

Ilie Savu, un titan

Ilie Savu, numărul 1 în istoria Stelei

Vestea dispariţiei lui Ilie Savu m-a cutremurat, deşi eram conştient că aceasta va apărea într-un moment sau altul. Am simţit că ar fi o dovadă de respect să scriu şi eu cîteva rînduri despre nea Ilie.

L-am văzut în carne şi oase pe Ilie Savu doar de 4 ori. Mult prea puţin, pentru un stelist aşa de înfocat şi cu un respect nemărginit pentru istoria roş-albastră, pentru istoria fotbalului românesc.

Rămân cu amintiri extraordinare despre domnia sa, o adevărată STEA. Cu poveşti nemuritoare, chiar dacă mulţi îl voi da uitării.

L-am văzut prima oară pe nea Ilie acum 7-8 ani, dacă nu mă înşel, însă nu în cadrul vreunui eveniment sportiv sau cu cea mai mică legătură cu sportul. Întîmplarea făcea să călătorim cu acelaşi mijloc de transport. Abia cînd a coborît, l-am văzut pe sprintenul bătrînel cum lăsa pietonii în urmă prin viteza sa de deplasare.

A urmat prima şi singura dată cînd am avut şansa de a-l regăsi pe Ilie Savu pe un teren de fotbal. Era un amical Steaua – AS Roma, în vara lui 2008, atunci cînd nea Ilie a primit un tricou cu numărul 1 din partea oficialilor roş-albaştri, dînd totodată lovitura de începere a partidei. Imaginile sînt memorabile: Romanii Taddei şi Montella îl privesc cu sfială în momentul în care loveşte balonul, apoi Sebastian Colţescu, arbitrul meciului, îi întinde mîna în semn de respect. Primeşte din partea lui Valeriu Argăseală tricoul de titular imprimat cu numele său şi îl arată unui întreg stadion, după ce îi întinde mîna şi brazilianului Arthuro, care îşi dorise să salute la rîndul lui un mare campion.

Ilie Savu dă lovitura de start a meciului cu Roma sub privirile lui Taddei şi Montella

La finalul anului, l-am reîntîlnit de două ori. Prima oară, în faţa Operei Române, cu ocazia lansării cărţii de istorie a Stelei, semnată Cătălin Oprişan. Atunci dînsul a povestit cum a luat fiinţă clubul militar şi cît de greu a fost începutul pentru gruparea Armatei. Mi-a lăsat o dedicaţie pe prima pagină a cărţii, un îndemn emoţionant pe care l-am adoptat, dacă mai era cazul, ca pe un ordin, deşi nu am făcut stagiul militar.

Ilie Savu la inaugurarea muzeului de istorie al Stelei

Ultima oară, tot la finalul lui 2008, la deschiderea muzeului de istorie de la stadionul “Steaua”. Venit cu un taxi care l-a lăsat în faţa tribunei oficiale, Ilie Savu s-a chinuit efectiv să urce treptele de la intrare, iar peste cîteva minute tăia panglica în semn de inaugurare a muzeului.

Pentru mine, dispariţia sa este extrem de dureroasă. Şi înseamnă o schimbare…

Astăzi ar fi împlinit 81 de ani…

Costică Toma

Era primăvara lui ’52, iar CCA căuta un portar de valoare. Pentru că oricît de bun era “Ţopică” Voinescu, antrenorul Gică Popescu avea nevoie de încă un om care să asigure spatele în cazuri neprevăzute, mai ales că goalkeeperul Traian Ionescu nu se mai regăsea în lotul formaţiei care tocmai cucerise eventul.

La echipă avea să fie adus Costică Toma, de la Iaşi, un concurent pe măsura lui Voinescu. Din acel moment, cei doi aveau să împartă poarta CCA-ului pentru următoarele nouă sezoane. Şi ce dueluri aveau să fie între ei!

Chiar dacă fiecare şi-a invocat întotdeauna superioritatea în faţa celuilalt, nu mai are importanţă cine a fost mai bun. Dovadă că şi acum sînt apreciaţi în egală măsură. Iar concluzia maestrului Constantin Ardeleanu sintetizează perfect omagiul suporterului stelist faţă de abnegaţia celor două mari legende:  “metafora-omagiu cea mai nimerită cred că e aceea de a considera, într-o secundă de recunoştinţă, că acea faimoasă C.C.A., rostită pe de rost de fani şi profani, a avut un singur portar, pe numele său Toma Voinescu !”

Desigur, “Tomiţă” a avut avantajele sale în faţa lui “Ţopică”: înainte de a ajunge în poartă, evoluase pentru scurtă vreme ca atacant, deci cunoştea mai bine decît colegul său psihologia jucătorilor din avanposturi. Iar pe de altă parte, seriozitatea de care dădea dovadă îl recomanda pentru titularizare în partidele importante. De aceea, Ilie Savu l-a ales să apere în partida cu Arsenal din celebrul turneu din Anglia al CCA-ului. Un alt plus de partea sa era faptul că se pregătea suplimentar, fără ca rivalul său să ştie.

Toma a apărat poarta CCA-ului între 1952 şi 1961, debutînd într-un meci cu Dinamo Stalin, încheiat la egalitate, scor 2-2. A adunat 108 partide în prima divizie în tricoul roş-albastru, precum şi 16 selecţii la echipa naţională, pentru care a fost chiar şi căpitan. A evoluat şi în celebrul meci contra Iugoslaviei din 1956, atunci cînd România a fost reprezentată de 11 jucători ai CCA, intrînd în locul lui Voinescu, accidentat. Şi a făcut-o foarte bine, apărînd o lovitură de la 11 metri executată de Vukas, jucător aflat la acea vreme la a 50-a selecţie pentru ţara sa.

După retragerea din cariera de jucător, acesta a îmbrăţişat cariera de antrenor, apoi pe cea de descoperitor de talente. În perioada 1979-1985, i-a avut elevi la “Luceafărul” pe Gică Hagi, Miodrag Belodedici, Gică Popescu, Ovidiu Sabău, Mircea Rednic, Ioan Andone şi Marius Lăcătuş.

Costică Toma s-a născut pe 1 ianuarie 1928, la Brăila. Suferind după un atac cerebral şi o fractură de bazin,  a decedat pe 13 mai 2008, fiind înmormîntat la cimitirul Ghencea Militar. Astăzi ar fi împlinit 81 de ani…

P.S.: Odihneşte-te în pace, nea “Tomiţă”!

La Mulţi Ani!

La Mulţi Ani!

S-a mai scurs un an. Nu ştiu cum l-aţi trăit voi, dar pentru mine a fost unul echilibrat. Şi cu bune, şi cu rele. Şi cu satisfacţii, şi cu dezamăgiri. În egală măsură. Aşa că nu pot să spun că mă bucură sau că mă întristează despărţirea de 2008.

Un lucru este cert. Îmi doresc să am şi să avem cu toţii un 2009 mult mai bun, cu multe realizări şi poate ce e mai important, să fim cu toţii sănătoşi şi să ne bucurăm liniştiţi de viaţă!

Aşadar,

La Mulţi Ani cu sănătate,
Să vă dea Domnul de toate!
Viaţa fie-vă măiastră,
Nu oricum, ci roş-albastră! 😉

La Mulţi Ani 2009!
╔══╦══╦══╦══╗
╚═╗║╔╗║╔╗║╔╗║
╔═╝║║║║║║║╚╝║
║╔═╣║║║║║╠═╗║
║╚═╣╚╝║╚╝╠═╝║
╚══╩══╩══╩══╝
¤ø„¸¨°º¤ø„¸ ¸„ø¤º°¨¸„ø¤º°¨
¨°º¤ø„¸ HaPpY ¸„ø¤º°¨
¸„ø¤º°¨ NeW yEaR“°º¤ø„¸
¸„ø¤º “°º¤ø„¸ ¤ø„¸¨°º¤ø„¸¸

CCA era eliminată din Europa de Borussia Dortmund în urmă cu 51 de ani

Biletul meciului Borussia Dortmund - CCA, disputat la Bologna, pe 29 decembrie 1957

În urmă cu 51 de ani, pe 29 decembrie 1957, Steaua pierdea în faţa campioanei RFG, Borussia Dortmund, scor 1-3, în meciul decisiv pentru calificarea în turul doi al Cupei Campionilor Europeni. Disputat la Bologna, meciul a fost decis în repriza secundă de golurile marcate de Kelbassa şi Preissler, după ce la pauză scoul era egal, 1-1, goluri Dulz, respectiv “Ghiţă” Cacoveanu, aflat la prima şi singura reuşită în cupele europene pentru actuala formaţie din Ghencea.

Aflată abia la început, cea mai importantă competiţie europeană nu oferea la acea vreme posibilitatea ca o echipă să se califice mai departe în cazul în care egalitatea s-ar fi menţinut după disputarea unei duble manşe. Astfel, după 2-4 în Republica Federală Germania şi 3-1 la Bucureşti, s-a ales varianta disputării unui joc de baraj pe teren neutru la Bologna, în Italia.

Jucătorii CCA-ului au fost adunaţi cu greu la acea vreme, fiind în vacanţă după terminarea sezonului. Un episod comic s-a produ în cazul golgeterului Gică Constantin, “Profesorul” fiind întîmpinat la cinematograf de către un securist, care i-a transmis că trebuie să se prezinte la club.

Cupa Campionilor Europeni, turul I – Borussia Dortmund (RFG) – C.C.A. Bucureşti 3-1 (1-1)

Stadionul: “Comunale”, Bologna 29.12.1957 Arbitru: Cesare Jonni (Italia) Spectatori: 8.000

Au marcat: Dulz (15), Kelbassa (62), Preissler (79)/ Cacoveanu (35)

Borussia: Heinrich Kwiatkowski – Wilhelm Burgsmuller, Herbert Sandmann – Elwin Schlebrowski, Max Michallek, Helmut Bracht – Hans-Georg Dulz, Alfred Preissler, Alfred Kelbassa, Alfred Schmidt, Alfred Niepieklo. Antrenor: Hans Tauchert.

C.C.A.: Ion Voinescu – Vasile Zavoda, Alexandru Apolzan, Constantin Dragomirescu – Ştefan Onisie, Emerich Jenei – Gheorghe Cacoveanu, Gheorghe Constantin, Ion Alecsandrescu, Francisc Zavoda, Nicolae Tătaru. Antrenor: Ilie Savu.