Archive for June, 2011

Cea mai titrată echipă românească împlineşte astăzi 64 de ani » Steaua: mărire şi decadenţă

June 7, 2011

Naşterea Stelei nu a fost una uşoară, însă echipa cu cele mai multe trofee interne din istoria fotbalului românesc şi-a creat propriul ei drum şi a trecut peste toate obstacolele întâlnite în cale.

Steaua Bucureşti

Steaua Bucureşti

Începutul
Formaţia bucureşteană Carmen a fost exclusă din prima divizie din cauza ideologiei politice a patronului, industriaşul Mociorniţă, iar locul liber lăsat de aceasta a fost ocupat de echipa Armatei.

Pentru “militari” a fost un start greu, pentru că aventura către care au pornit era una inedită. O misiune care părea ingrată, dar care trebuia îndeplinită. Deşi încheiate la egalitate, scor 0-0, primele două partide au reprezentat practic două victorii pentru fotbalul stelist, însă imediat au urmat şi duşurile reci: înfrângeri fără drept de apel la Timişoara, 1-7, şi Arad, 0-7, contra unor formaţii ce au terminat sezonul pe primele două poziţii ale clasamentului.

Prima echipă din istoria Stelei: Lăzăreanu – Panait, Cernea – Jivan, Taborsky, Mark – Nanciu, Tâlmaciu, Bernhardt, Fl. Marinescu, Gh. Popescu. Antrenor: Coloman Braun-Bogdan.

Primele bucurii
Mentalitatea de învingător a fost inoculată fotbaliştilor încă de la început, astfel că echipa Armatei a reuşit să evite retrogradarea în liga secundă după un baraj de pomină disputat pe stadionul “Giuleşti” din Capitală.

Reuşita a dat încredere fotbaliştilor, care au izbutit în doar al doilea an de existenţă al clubului să câştige primul trofeu din istorie: Cupa României. O finală memorabilă, dar câştigată cu emoţii. “«Miracolul» s-a numit ambiţie, dragoste faţă de clubul unde “născuserăm” ca fotbalişti”, au fost vorbele lui Piţi Apolzan, căpitanul legendar al Casei Centrale a Armatei, fotbalist venit la gruparea roş-albastră de la Rapid.

Echipa care a cucerit primul trofeu: Tr. Ionescu – Al. Apolzan, A. Androvici, Şt. Rodeanu – Şt. Balint, Şt. Onisie – A. Fernbach Ferenczi, G Serfozo, A. Frentz, N. Drăgan, P. Moldoveanu. Antrenor: Colea Vâlcov.

Tradiţionala Cupă
Cupa a revenit Stelei şi în anul următor, iar peste încă un sezon a venit primul event din istoria clubului. Pe lîngă deja tradiţionala Cupă, “roş-albaştrii” au făcut cunoştinţă cu cel mai preţios trofeu intern: cel de campion. Au repetat isprava şi peste un an, au mai luat un titlu naţional în 1953, astfel că după şase ani şi jumătate de la înfiinţare, palmaresul clubului număra trei titluri de campioni şi patru cupe.

Primul meci în nocturnă
Consacrarea deplină a fotbaliştilor “militari” a venit în anul 1956. După ce a trecut fără emoţii de Dinamo şi ŢSKA Moscova, celebra echipă engleză Luton Town a venit în turneu şi la Bucureşti. A învins cu 2-1 pe Dinamo, însă s-a lovit de redutabila formaţie pregătită de Ilie Savu, care a învins-o cu un neverosimil 5-1. Jocul splendid practicat de “militari” i-a încîntat pe învinşi, însuşi preşedintele grupării engleze, P.G. Mitchell invitându-i pe români la un turneu în Anglia, pe final de an. Trei meciuri excelente făcute de C.C.A. (1-1 cu Arsenal – primul meci disputat de “roş-albaştri” la lumina reflectoarelor, 3-3 cu Sheffield şi 4-3 cu Luton Town), dar şi o partidă de care nimeni nu a vrut să îşi mai aducă aminte: 0-5 cu Wolverhampton, meci în care steliştii, epuizaţi după cele trei jocuri, au incriminat şi un arbitraj scandalos.

Debutul european
Fiind din nou campioana României, C.C.A. a primit dreptul de a juca în Cupa Campionilor Europeni în sezonul următor. Aici a dat piept cu Borussia Dortmund, pe care a întâlnit-o de trei ori într-o lună. 2-4 la Dortmund şi 3-1 la Bucureşti, iar învingătoarea a fost stabilită într-un meci de baraj disputat la Bologna. S-au impus nemţii cu 3-1, dar românii au impresionat din nou Europa. Interesant este faptul că primul portar al echipei într-un meci din cupele europene a fost un jucător de la echipa de volei a clubului sportiv, Titus Boroş. Acesta suplinea absenţele celebrilor Costică Toma şi Ion Voinescu.

Prima echipă europeană a Stelei: T. Boroş – V. Zavoda II, C. Dragomirescu, V. Dumitrescu – Şt. Onisie, T. Bone – Gh. Cacoveanu, Gh. Constantin, I. Alecsandrescu, Fr. Zavoda I, N. Tătaru I. Antrenor: Ilie Savu.

“Steaua” şi “Ghencea”
Anii ’60 au adus trecerea de la “Casa Centrală a Armatei” la “Steaua”, nume care a devenit mai apoi cunoscut în toată lumea. Rezultatele deceniului: două titluri de campioană şi cinci Cupe.

În debutul deceniului următor Steaua o elimină pe FC Barcelona din Cupa Cupelor, după două victorii. În 1974, echipa se stabileşte în Ghencea, locul în care “roş-albaştrii” au cunoscut cele mai mari satisfacţii din istoria clubului. Inaugurarea stadionului se face cu un amical în faţa lui OFK Belgrad, încheiat la egalitate, scor 2-2. Încă două titluri şi trei Cupe se adaugă în palmares. De menţionat şi faptul că cea mai categorică victorie a Stelei în cupele europene a venit la finalul anilor ’70, 6-0 cu elveţienii de la Young Boys Berna.

Cucerirea Europei
Anii ’80 au reprezentat, fără echivoc, cea mai glorioasă epocă din istoria Stelei. Pe lângă cele 9 trofee intene (5 titluri şi 4 Cupe), echipa a cucerit două trofee europene, performanţe neegalate în fotbalul românesc. 7 mai 1986 este data la care Steaua a triumfat în cea mai importantă competiţie europene intercluburi, cucerind Cupa Campionilor Europeni în faţa spaniolilor de la FC Barcelona, după ce trecuseră în prealabil de Vejle BK (Danemarca), Honved Budapesta (Ungaria), Kuusysi Lahti (Finlanda) şi Anderlecht Bruxelles (Belgia). Deşi au ratat Cupa Intercontinentală, 0-1 cu River Plate, steliştii au ridicat deasupra capetelor Supercupa Europei, cucerită în faţa lui Dinamo Kiev, graţie golului reuşit de Gică Hagi. Au mai urmat o semifinală şi o finală de Cupa Campionilor, ultima pierdută în faţa lui AC Milan, scor 0-4, pe 24 mai 1989. Steliştii au avut în anii ’80 şi o perioadă de invincibilitate de 104 partide, performanţă de care fotbaliştii roş-albaştri au aflat abia peste ani.

De neoprit
“Militarii” au făcut legea în România şi după Revoluţie, cele şase titluri consecutive, cele patru Cupe şi cele trei Supercupe stând mărturie. “Roş-albaştrii” au fost primii care au izbutit să ajungă în grupele Ligii Campionilor, performanţă atinsă mult mai târziu şi de CFR Cluj şi Unirea Urziceni, ambele formaţii fiind admise direct, fără a disputa meciuri de calificare. Al 20-lea titlu de campioană a fost adjudecat de Steaua în urmă cu fix 14 ani, atunci când clubul împlinea o jumătate de secol de existenţă. La finalul anilor ’90 echipa de fotbal se desprinde de clubul sportiv, devenind apoi societate comercială.

Mărire şi decadenţă
Venit alături de echipă în 1999, Gigi Becali preia controlul asupra clubului în 2003, iar peste doi ani Steaua cucereşte titlul, având şi un lung parcurs european în Cupa UEFA. În 2006 echipa cîştigă din nou campionatul şi atinge semifinala Cupei UEFA, fiind la un pas de ultimul act al competiţiei. A cincea Supercupă a poposit şi ea în vitrina clubului în vara lui 2006.

Au urmat ani de frământări, dar în care Steaua a reprezentat singura prezenţă constantă în cupele europene. În ultimele trei ediţii de campionat, echipa nu a prins podiumul, însă a reuşit la mustaţă calificarea în Europa. La finalul unui sezon în care pe banca “roş-albaştrilor” au stat nu mai puţin de 7 tehnicieni, echipa din Ghencea a reuşit să îşi adjudece după cinci ani un nou trofeu: Cupa României, învingând-o în finală pe Dinamo cu 2-1.

51 de trofee a cîştigat Steaua în cei 64 de ani de existenţă